”Doamne, ce zile minunate!…”, titlul celei mai noi producții de la Teatrul Coquette. Sambata, 14 mai, ora 19.30

-

” Încremenită la răspântia dintre lumea fizică și dimensiunea ei suprafirească, Winnie, eroina acestui text, devenit la rândul lui clasic, ne amuză, ne înduioșează, ne intrigă și ne provoacă târându-ne în vârtejul verbalizării ei tumultoase. Ea, asemeni unui bufon de profesie, formulează adevăruri care nu-i influențează câtuși de puțin existența pentru că ele ne sunt destinate.

Ea, împreună cu partenerii de scenă, trăiește numai pentru și prin spectatorii pe care uneori îi abordează ironic și tandru. Ea e doar un personaj ale cărui persoane trăiesc în fiecare spectator. Pentru publicul care în decurs de două generații a migrat înspre o altfel de grilă axiologică, am alcătuit această adaptare liberă și jucăușă, Doamne, ce zile minunate, povestind reversibil despre absurdul în care trăim ireversibil.

C-așa-i la teatru!” Mihai Manolescu, regizor
Cu: Ruxandra Balasu, Pavel Barsan, Ioana Lixandroaia
Regia & adaptarea: Mihai Manolescu
Regizor secund: Constantin Andrei-Ionescu
Lumini: Ingrid Bonta

www.teatrulcoquette.ro

La 60 de ani de la publicarea ultimei variante, piesa lui Samuel Beckett Oh, les beaux jours continuă să fie fascinantă prin umorul și adâncimile reflexive ale unui nou tip de individ care legitimează absurdul: omul contemplativ. O femeie stă îngropată într-o movilă de pământ și-și vorbește viața în loc de a o trăi. Truisme, maxime, citate din clasici, rugăciuni mute îi umplu timpul fiecăreia din minunatele zile pe care le petrece trăncănind. Vorbitul ia locul acțiunilor pe care nu le face. Încremenită la răspântia dintre lumea fizică și dimensiunea ei suprafirească, Winnie, eroina acestui text, devenit la rândul lui clasic, ne amuză, ne înduioșează, ne intrigă și ne provoacă târându-ne în vârtejul verbalizării ei tumultoase. Ea, asemeni unui bufon de profesie, formulează adevăruri care nu-i influențează câtuși de puțin existența pentru că ele ne sunt destinate. Ea, împreună cu partenerii de scenă, trăiește numai pentru și prin spectatorii pe care uneori îi abordează ironic și tandru. Ea e doar un personaj ale cărui persoane trăiesc în fiecare spectator. Pentru publicul care în decurs de două generații a migrat înspre o altfel de grilă axiologică, am alcătuit această adaptare liberă și jucăușă, Doamne, ce zile minunate, povestind reversibil despre absurdul în care trăim ireversibil. C-așa-i la teatru!

Regizorul Mihai Manolescu

Lasă un răspuns

Filme Romănești

Nunta muta (2008) – Silent Wedding (2008) regizat de Horațiu Mălăele

Nunta mută este un film românesc din 2008, regizat de Horațiu Mălăele. Rolurile principale sunt interpretate de actorii Meda Victor, Alexandru Potocean, Valentin Teodosiu,...

Cristian Mungiu prezintă „R.M.N.”: „Reacția de acasă e importantă, justifică de ce sunt încă aici”

Cristian Mungiu e pentru a patra oară în Competiția Oficială a Festivalului de la Cannes. De data asta cu „R.M.N.”, un film care a...

„Schimb valutar” este un film românesc din 2008 regizat de Nicolae Mărgineanu

Rolurile principale au fost interpretate de actorii Cosmin Seleși, Aliona Munteanu. Intr-un orasel de provincie, Emil (Cosmin Selesi) devine somer cand fabrica unde era strungar...

„Întregalde”. Cel mai nou film semnat de Radu Muntean, în curând în cinematografe!

Trei prieteni se află într-o excursie umanitară de sfârșit de an. Călătorind într-un jeep pe drumurile de munte neasfaltate ale satului Întregalde, întâlnesc un bătrân...

„Supraviețuitorul” un film din anul 2008 regizat de Sergiu Nicolaescu

Filmul Romanesc Supraviețuitorul este un film din anul 2008, regizat de Sergiu Nicolaescu. A fost filmat la Studiourile MediaPro, iar unele secvențe au fost...

2021, un an bun pentru filmele românești

➥ „Colectiv" a fost primul film românesc nominalizat la Oscar. ➥ „Babardeală cu bucluc" a câștigat Ursul de Aur la Berlin. ➥ „Colectiv” a...