Despre cea mai recentă ediție a 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥 𝐝𝐞𝐥 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐦𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐨 𝐝𝐢 𝐋𝐞𝐜𝐜𝐞 scrie, în noul număr (4/2023) din 𝑭𝑰𝑳𝑴, criticul 𝐃𝐚𝐧𝐚 𝐃𝐮𝐦𝐚, redactor șef al revistei trimestriale editate de 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐂𝐢𝐧𝐞𝐚𝐬̦𝐭𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚. Vă oferim un fragment din articolul „Filme de artă, dar și de public”:
Urmărind acest eşantion de filme europene, alese cu grijă din producţia ultimului an, am remarcat o tendinţă comună multora din titlurile selecţionate, destul de răspândită în era digitală în care trăim. Din ce în ce mai multe filme sunt un amestec hibrid de genuri şi stiluri, împrumutând, fără jenă, din elementele aşa-numitului cinema mainstream. Fiind membră în juriul criticii internaţionale din care au mai făcut parte Jason Best (Marea Britanie) şi Tommaso Tocci (Italia), am acordat Premiul FIPRESCI producţiei daneze 𝐶𝑜𝑝𝑒𝑛ℎ𝑎𝑔𝑒𝑛 𝐷𝑜𝑒𝑠 𝑁𝑜𝑡 𝐸𝑥𝑖𝑠𝑡/𝐾ø𝑏𝑒𝑛ℎ𝑎𝑣𝑛 𝑓𝑖𝑛𝑑𝑒𝑠 𝑖𝑘𝑘𝑒, de Martin Skovbjerg, la care am apreciat, în primul rând, că este cel mai avansat din punct de vedere estetic. Lucrurile sunt explicate mai bine în motivaţia care prezintă filmul astfel: „În acelaşi timp un love-story neconvențional, este o dramă psihologică neobişnuită şi un thriller captivant, care ne provoacă, cu naraţiunea sa fragmentată şi montajul îndrăzneţ, dar care amplifică satisfacţia eforturilor noastre”.
Prima calitate ce merită evidenţiată ar fi scenariul, o poveste foarte bine scrisă, datorată celui al cărui nume îl reţinusem deja pentru contribuţia sa la 𝑇ℎ𝑒 𝑊𝑜𝑟𝑠𝑡 𝑃𝑒𝑟𝑠𝑜𝑛 𝑖𝑛 𝑡ℎ𝑒 𝑊𝑜𝑟𝑙𝑑/𝑉𝑒𝑟𝑑𝑒𝑛𝑠 𝑣𝑒𝑟𝑠𝑡𝑒 𝑚𝑒𝑛𝑛𝑒𝑠𝑘𝑒 (2021) – Eskil Vogt, nominalizat, împreună cu regizorul Joachim Trier, la Oscarul pentru scenariu original.
Filmul premiat la Lecce porneşte de la un pretext inedit: tânărul Sander (Jonas Holst Schmidt) acceptă să fie încuiat într-un apartament pustiu, pentru a fi anchetat şi filmat de doi bărbaţi, la trei luni după ce iubita sa, Ida (Angela Bundalovic), a dispărut. Le descoperim curând identitatea celor doi care investighează dispariţia fetei: unul este tatăl ei (amenințătorul Zlatko Buric, premiat anul trecut de Academia Europeană de Film ca Cel mai bun actor pentru rolul jucat în 𝑇𝑟𝑖𝑢𝑛𝑔ℎ𝑖𝑢𝑙 𝑡𝑟𝑖𝑠𝑡𝑒𝑡̧𝑖𝑖), iar celălalt, fratele ei (Vilmer Trier Brøgger). Deşi intimidat de atitudinea lor bănuitor-acuzatoare, Sander nu oferă răspunsuri convingătoare despre decizia lui și a Idei de a abandona totul şi de a se izola (chiar în Copenhaga) în urmă cu câteva luni. Am putea accepta explicaţiile lui despre iubirea intensă care a generat nevoia de a fugi „departe de lumea dezlănţuită”, dar rămânem nedumeriți de felul în care el modifică detaliile tot timpul.
E destul de clar că asistăm la o confruntare a faptelor, aşa cum sunt ele privite de tată şi de logodnic. Poate cea mai semnificativă confruntare este aceea despre piciorul care șchiopătă al Idei, detaliu negat de Sander. Aşa cum am mai observat, iubitul e un narator necreditabil, ceea ce s-ar putea explica prin perspectiva îndrăgostitului şi idealizarea fetei dispărute. Amestecul de tehnici narative poate sugera cum se construieşte, din fragmente disparate, naraţiunea despre viaţa noastră şi cât de relative e adevărul.
Cu stilul său vizual foarte elaborat, foarte scandinav, 𝐶𝑜𝑝𝑒𝑛ℎ𝑎𝑔𝑒𝑛 𝐷𝑜𝑒𝑠 𝑁𝑜𝑡 𝐸𝑥𝑖𝑠𝑡 este şi un conţinut audiovizual meta-cinematografic tipic, o ocazie de a expune uneltele cinematografice (în timp ce fratele înregistrează video confesiunea partenerului surorii sale, acţiunea e reflectată pe ecranul unui televizor din cameră). Mizând pe o imagine rafinată (semnată de Jacob Møller), o excelentă actorie (mai ales Angela Bundalovic, a cărei interpretare în rolul tulburatei Ida i-a adus Premiul pentru Cel mai bun actor, decis de juriul internaţional condus de producătorul bulgar Stefan Kitanov), pe o regie inovatoare, care creează o atmosferă apăsătoare, comparată de unii critici cu poveştile cu fantome, 𝐶𝑜𝑝𝑒𝑛ℎ𝑎𝑔𝑒𝑛 𝐷𝑜𝑒𝑠 𝑁𝑜𝑡 𝐸𝑥𝑖𝑠𝑡 este un film memorabil, care a meritat pe deplin Premiul FIPRESCI.
Foto: imagine din 𝐶𝑜𝑝𝑒𝑛ℎ𝑎𝑔𝑒𝑛 𝐷𝑜𝑒𝑠 𝑁𝑜𝑡 𝐸𝑥𝑖𝑠𝑡, regia Martin Skovbjerg (distribuitor internațional: TrustNordisk)
