Ediţia din acest an a premiilor decernate de Academia Britanică de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA)

-

Filmul SF „Dune”, o ecranizare impresionantă a romanului omonim publicat de scriitorul Frank Herbert în 1965, a primit joi cele mai multe nominalizări – 11 – la ediţia din acest an a premiilor decernate de Academia Britanică de Arte ale Filmului şi Televiziunii (BAFTA), informează BBC și Agerpres.

Lungmetrajul „Dune” este regizat de cineastul canadian Denis Villeneuve, îi are în rolurile principale pe tinerii actori Thimothee Chalamet şi Zendaya şi beneficiază de o distribuţie alcătuită din numeroase staruri ale industriei cinematografice, precum Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Josh Brolin, Stellan Skarsgard, Dave Bautista, Charlotte Rampling, Jason Momoa şi Javier Bardem.

„The Power of the Dog”, un western cu accente noir regizat de Jane Campion şi cu Benedict Cumberbatch în rolul unui cowboy ameninţător, a primit opt nominalizări la premiile BAFTA 2022.

„Belfast”, un film regizat în alb negru de Kenneth Branagh, care prezintă copilăria sa petrecută în Irlanda de Nord, va concura la şase categorii.

Celelalte producţii nominalizate la categoria „cel mai bun film” sunt „Belfast”, „Don’t Look Up”, „Licorice Pizza” şi „The Power of the Dog”. Benedict Cumberbatch („The Power Of The Dog”) va concura cu Leonardo DiCaprio („Don’t Look Up”) şi Will Smith („King Richard”) la categoria „cel mai bun actor”, alături de Stephen Graham („Boiling Point”), Adeel Akhtar („Ali & Ava”) şi Mahershala Ali („Swan Song”).
spot_img

Lasă un răspuns

- Advertisment -spot_img

Filme Romănești

Turnul din Pisa este un film românesc din anul 2002, regizat de Șerban Marinescu. Rolurile principale sunt interpretate de Ioana Flora, Gheorghe Dinică, Dorel...

„Om Câine”, de Ștefan Constantinescu, premieră mondială la Göteborg Film Festival

„Om Câine/ Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, va avea premiera mondială...

Cristian Mungiu: “In facultate nu vedeam filme, ni le povesteam” | Aproximativ Discutii cu Gojira

Cristian Mungiu este invitatul celei mai recente ediții a podcastului „Aproximativ discuții” cu Gojira, în care vorbește despre: „R.M.N.” cea mai nouă pelicula a...

Povestea lui Constantin Brâncoveanu, pentru prima oară pe marile ecrane

La 85 de ani împliniți și la zece ani de la ultima premieră, „Kyra Kyralina“, celebrul regizor Dan Pița a lansat pe 16 februarie...

METRONOM, filmul despre tinerețea furată in România comunistă a anilor 70

METRONOM, filmul despre tinerețea furată in România comunistă a anilor 70 Împreună cu realizatorii filmului, regizorul Alexandru Belc, producătorul Cătălin Mitulescu și jurnalistul Neculai Constantin...

Queer, ultimul film al lui Luca Guadagnino, iese săptămâna asta pe ecrane, distribuit de colegii de la Transilvania Film

Queer, ultimul film al lui Luca Guadagnino, iese săptămâna asta pe ecrane, distribuit de colegii de la Transilvania Film, adaptare a cărții lui William...

Descoperă mai multe la Spectatorul 👁 mapamondⓜmedia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura