Cristian Tudor Popescu : Ielele, E.T. și Duda de Aur

0
244

Diferență mare anul acesta între două filme și restul de 8 din cele 10 nominalizări la Oscarul pentru Cel mai bun film. Acestea sunt: Banshees of Inisherin și The Fabelmans. Titlul primului l-aș traduce Ielele din Inisherin, fiind vorba de duhuri feminine care îi pocesc pe cei ce le jignesc. Este cel mai original și memorabil film pe care l-am văzut în ultimii ani.

Deși are o atmosferă irlandeză de-acum un veac excepțional reconstruită vizual, filmul pătrunde în relații general umane stranii, care ies rar la iveală. De pildă, cum poate să izvorască răul din bunătate. Cum te poți apăra de o astfel de bunătate, atacându-te pe tine însuți, nu pe celălalt. Colin Farrell face probabil cel mai bun rol din carieră, un fel de monstru al dorinței de a comunica, chiar dacă nu are ce. Monstrul ăsta e născut adesea de rețelele de socializare, de „împrietenire”, ale zilei de azi.

Dar performanța actoricească absolut impresionantă îi aparține lui Barry Keoghan, în rolul unui tânăr oligofren. Din potmolul minții lui, răzbate dorința elementară de a iubi și a fi iubit, care nu cere inteligență, dar viața i-o refuză și pe asta. I-aș da fără să șovăi Oscarul lui Keoghan pentru Cel mai bun actor în rol secundar. Iar lui Banshees of Inisherin, Cel mai bun film, Cel mai bun scenariu.

Un detaliu, pe care îl semnalez ca atare: în film apare un măgăruș având o soartă asemănătoare celei a măgărușului din „EO”, al veteranului Jerzy Skolimowsky, concurent la Oscarul pentru film străin, ambii fiind urmașii lui Balthazar, măgarul lui Robert Bresson.

The Fabelmans e făcut să fie ultimul film al Marelui Vrăjitor, al acestui Merlin al cinematografului pe nume Steven Spielberg. Regizorul care a creat câteva capodopere ale tuturor timpurilor, și care, în opinia mea, n-a făcut niciodată un film prost. Aceeași privire plină de prospețimea inocenței și puterea imaginației ca acum 50 de ani, aruncată asupra vieții de copilul etern, astăzi întoarsă asupra lui însuși și a cinematografului. Steven Spielberg este chiar E.T., extraterestrul blând căzut în lumea oamenilor, pe care se pregătește s-o părăsească. Ar fi o nedreptate dureroasă dacă nu va primi Oscarul pentru Cel mai bun regizor.

Cât privește marele favorit, cu 9 nominalizări, Everything, Everywhere, All at Once, adică Orice, oriunde, totul odată, n-ar fi o nedreptate să ia Oscarul pentru montaj, iar Michelle Yeoh, Cea mai bună actriță în rol principal. Dar atât.

Închei amintind un nominalizat la Best Picture care a greșit competiția: dacă Top Gun 2 zboară la Zmeura de Aur (echivalentul românesc ar fi Duda de Aur) câștigă sigur.

Cristian Tudor Popescu

Lasă un răspuns