Rubrica „Interferenţe” din cel mai nou număr (4/2021) al revistei FILM propune articolul „Șaizecistul an trecut” de Călin Boto, al cărui debut îl preluăm aici:
Zilele astea vedem adesea teatrul punând mâna pe aparatul de filmat. Se vrea distribuit oricând, oricum e cu putință – nimic mai just. Însă se vrea a fi cinema?
Pare la ordinea zilei să denunți violența cu care imaginile ne izbesc ochii. Și totuși, suntem abia la început. Până una alta, cultivăm curiozitate – cinema e peste tot, fără drept de apel.
Așadar, Festivalul Național de Teatru, trecut în online pentru ediția de anul acesta (6-14 noiembrie 2021), se prea poate să fi fost și unul de film. Înregistrate ca atare, deci inevitabil supuse unor variante fixe, spectacolele s-au lăsat văzute timp de 48 de ore fiecare. Printre ele, „Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire” [foto], al lui Eugen Jebeleanu, cineastul care ne-a dat cel mai promițător prim lungmetraj („Câmp de maci”) de la Ivana Mladenović încoace. Cu un text de Fassbinder în mână și camera lui Marius Panduru alături, se promitea negreșitul.
A-l reda pe Fassbinder scenei nu-i lucru ușor; cel puțin nu așa cum vrea Jebeleanu. Piesa cu pricina, „Katzelmacher”, a văzut lumina zilei mai întâi ca spectacol (o colaborare cu Peer Raben), în ’68, la Teatrul de Acțiune pe care regizorul îl conducea, ca mai apoi, la nici un an după, să-i devină primul succes cinematografic. Și unul din marile filme ale secolului trecut, mostră ideală a sensibilității fassbinderești, a acelei fascinante puteri de-a privi, de-a provoca aseptizarea iubirii nu prin vreo manieră cinică, ci pătimaș, melo. În ce fel e „Katzelmacher” brechtian ține de o altă discuție; oricât de fideli crezului antiiluzionist ar fi fost regizorii șaizeciști și șaptezeciști, modurile de a-l înțelege ori aplica pe Brecht s-au dovedit a fi unul și unul. De-a lungul primilor ani, Fassbinder împacă austeritatea intelectuală a modernismului politic cu o sensibilitate warholiană pentru flamboaiant; astfel, telenovela de bloc devine lecție.
Iar lui Jebeleanu îi plac lecțiile, dările de seamă absolute despre nemărginirea problemelor. S-a văzut în „Câmp de maci”, al cărui tâlc e că homosexualii sunt părtași la problema homosexualilor. Acum, în „Katzelmacher. Dacă n-ar fi vorba despre iubire”, regizorul lasă ideile lui Fassbinder despre șovinism să se prelingă până-n episodul douămiidouăzecist al culegătorilor români de sparanghel.
Un weekend liniștit, cu lecturi și vizionări stimulante!
