„Meandre” de Mircea Săucan. Numărul 4/2021 al revistei FILM: Mircea Săucan în cinematografia românească a anilor ’50-’70

0
145
MEANDRE un film de Mircea Saucan scenariul: Horia Lovinescu imaginea: Gheorghe Viorel Todan muzica: Tiberiu Olah in distributie: Margareta Pogonat, Mihai Paladescu, Dan Nutu, Ernest Maftei, Ana Szeles

Rubrica „Redescoperiri” din numărul 4/2021 al revistei FILM conține două materiale semnate de Marian Sorin Rădulescu. Primul articol, intitulat „Dinamitarea unui gen: filmul de protecția muncii”, se deschide astfel:
Am (re)descoperit „Alerta” lui Mircea Săucan [foto], alături de scurtmetrajul său utilitar „Dosare deschise” (1975), grație Cineclubului One World Romania (cineclub.sahiavintage.ro). După interzicerea versiunii de autor a „Sutei de lei”, în 1973, regizorul – în urma presiunilor samavolnice la care fusese supus – a eșuat arbitrar la Sahia Film, unde, până la plecarea în Israel (la sfârșitul anilor ’80), a deconstruit tiparul filmelor de protecția muncii.
Vecinătățile lui Mircea Săucan în cinematografia românească a anilor ’50-’70 se pot număra pe degetele unei mâini. Narațiunea frântă, timpul subiectiv al povestirii, încadraturile neregulate, fluiditatea camerei de filmat, accentele oniric-suprarealiste îl apropie de „Viața nu iartă”, „Anotimpuri”, „Ultima noapte a copilăriei” și „Duminică la ora 6”. Sau de documentarele experimentale și insolite ale lui Slavomir Popovici. În 1967, modernitatea ieșită din comun a „Meandrelor” îl situa pe Săucan alături de Antonioni sau Resnais.
Pentru a potoli iminentul scandal stârnit de libertatea stilistică fără precedent pe care și-o luase din nou, doi din prietenii și susținătorii săi apropiați – Victor Iliu și Mihai Tolu – îi propun să realizeze „Alerta” (după un scenariu de Dumitru Cămîrzan, adaptat de Săucan), un film de protecția muncii în patru episoade, comandat de Ministerul Industriei Chimice. Beneficiarul agrease viziunea regizorală, dar casa de filme solicită anumite modificări pentru ca mesajul să fie mai explicit, mai moralizator, mai puțin ermetic. Așa cum procedase și în 1963, la Țărmul n-are sfârșit, Săucan refuză să le opereze. Filmul, „cu totul deosebit” și „imposibil de clasificat” (Mihai Tolu [în volumul Iuliei Blaga, „Fantasme și adevăruri. O carte cu Mircea Săucan”, Ed. Hasefer, București, 2003]), este oprit și nu va fi difuzat niciodată până în 1990.
O săptămână liniștită, plină cu lecturi și vizionări memorabile!

Lasă un răspuns