„Hoții”, în regia lui Cristi Juncu, primul spectacol din 2022 la Teatrul Național

-

Zi de Zi : Spectacolul „Hoţii” de Conor McPherson, în regia lui Cristi Juncu, selecţionat în cadrul Festivalului Național de Teatru 2021 se bucură de deschiderea programului de spectacole cu o noua reprezentație ce va avea loc vineri, 7 ianuarie 2022, ora 18.30, la Sala Mică a Teatrului Național din Târgu Mureș.

Cristi Juncu, unul dintre cei mai importanţi regizori de teatru din România, revine pe scena Teatrului Naţional Târgu-Mureş după spectacolele de succes „Şcoala nevestelor“ şi „Navigatorul“ cu o nouă producţie care beneficiază de o distribuţie de excepţie: Marius Turdeanu – nominalizat de trei ori la Premiul UNITER pentru Cel mai bun actor–, Theo Marton şi Cristian Iorga”, informează pagina de Facebook a Teatrului Național.

Sinopsis:
Când grijile financiare apasă existenţa fraţilor Frank şi Joe, o sumă consistentă de bani pare a fi salvarea. Pe termen scurt, ideea funcţionează, însă problemele în familie, o educaţie precară, deriva existenţială şi o mamă plecată prematur dintre cei vii nu se pot remedia atât de simplu. E nevoie de ceva în plus. Iar ajutorul oferit de Ray, un tânăr profesor afemeiat, beţiv şi imoral, e binevenit, dar şi acesta are proprii săi demoni de învins. Poate fi prietenia răspunsul la toate acestea? Dar prietenia adevărată există, de fapt?

„Hoții”, primul spectacol din 2022 la Teatrul Național

spot_img

Lasă un răspuns

- Advertisment -spot_img

Filme Romănești

Martin Scorsese, impresionat de filmele românești din noul val și, mai ales, de Radu Jude: E ceva… e șocant

Martin Scorsese, impresionat de cinematografia românească. Celebrul regizor Martin Scorsese a declarat recent că apreciază cinematografia românească, menționând în mod special filmele regizorilor Radu...

Vă oferim cu bucurie unul dintre momentele de bis pe care chitarisul Dragos Ilie le-a oferit ieri seară publicului meloman, la Ateneul Român.

Vă oferim cu bucurie unul dintre momentele de bis pe care chitarisul Dragos Ilie le-a oferit ieri seară publicului meloman, la Ateneul Român. Recitalul...

Emanuel Pârvu, despre noul său film, Mikado

OAMENI în premieră la Canal 33 cu Anca Bejan, alături de Emanuel Pârvu https://www.youtube.com/watch?v=F1_VJ03YpCU  

Povestea lui Constantin Brâncoveanu, pentru prima oară pe marile ecrane

La 85 de ani împliniți și la zece ani de la ultima premieră, „Kyra Kyralina“, celebrul regizor Dan Pița a lansat pe 16 februarie...

Visul unei nopți de iarnă de Tudor Mușatescu

Visul unei nopți de iarnă este o piesă de teatru a autorului român Tudor Mușatescu. A avut prima reprezentație în 1937 la Teatrul Comedia...

„Trei kilometri până la capătul lumii” regizat de Emanuel Pârvu

Adi este un adolescent de 17 ani, dintr-un sat din Delta Dunării, care, prin eforturile părinților săi, învață la Tulcea. Venit acasă în vacanța...

Descoperă mai multe la Spectatorul 👁 mapamondⓜmedia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura