„Un nou cine-concert de neuitat” de Mihai Fulger

-

În fiecare an în care merg la Transilvania International Film Festival (TIFF) Cluj-Napoca, particip la cel puțin unul din cine-concertele ediției, fiindcă acestea se numără mereu printre cele mai atractive evenimente din programul festivalului. La al 23-lea TIFF (14-24 iunie 2024), singurul cine-concert la care am mai fost (pentru că n-am reușit să prind bilete și la altele) s-a dovedit, cum mă așteptam, o încântare.

David Wark Griffith (1875-1948) rămâne, cu toate discuțiile recente din jurul Nașterii unei națiuni (1915), unul din marii maeștri ai istoriei filmului universal. Film Preservation Society (FPS), o organizație nonprofit din Los Angeles, înființată de Tracey Goessel în 2014 și dedicată patrimoniului cinematografiei presonore americane, dezvoltă „The Biograph Project”; acest ambițios proiect urmărește prezervarea și restaurarea tuturor celor peste 460 de scurtmetraje realizate de Griffith, la Biograph Company, între 1908 și 1913. Din Cluj-Napoca, Ruxandra Blaga, unul dintre foarte puținii specialiști în restaurare de film din România, este și ea implicată în „The Biograph Project” (de altfel, ea a și vorbit în deschiderea cine-concertului găzduit de Muzeul de Artă din Cluj-Napoca). Merită reținut că, în cadrul acestui amplu proiect, nu este vorba doar de rescanerea la rezoluție mare și restaurarea fotogramă cu fotogramă a materialelor (negative, intermediare sau pozitive) existente, ci și de – etapă esențială! – reconstituirea filmelor, pe baza copiilor găsite în diverse arhive (mai ales din SUA, în acest caz), și etalonajul noilor versiuni.

mai mult la :

Un nou cine-concert

 

Lasă un răspuns

Filme Romănești

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” de Radu Jude intră în cinematografele newyorkeze

Cel mai recent film al regizorului Radu Jude, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, câștigător, anul acesta, la Berlin, al Ursului de Aur, va...

„Miracol” cu Ioana Bugarin și Emanuel Pârvu. Regizor Bogdan George Apetri

„Miracol”, distribuit de către Bold Films Studio, îmbină intensitatea unei drame și tensiunea unui thriller psihologic cu suspansul și intriga atent construită a unui...

12 oameni nervoși | CINEPUB & actoriedefilm.ro

De la regizorul filmelor „Două lozuri” și „Povestea unui pierde-vară”, un scurtmetraj care ne pune în fața unei situații de viață des întâlnite, în...

Comedia românească „Teambuilding”, cele mai mari încasări din toate timpurile în România. Trei debuturi în top

Comedia românească „Teambuilding” se menţine pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, după şase săptămâni de la lansare, acumulând venituri de 18,8...

Interviu cu Octav Chelaru – Regizorul filmului Balaur

Dupa ceva timp de la lansarea in cinematografe iata ca il avem incitat pe Octav Chelaru, regizorul filmului Balaur. Ecaterina este profesoară de religie și...

Te invităm la filmul „Omul lui Dumnezeu” (2021) în regia Yelenei Popovic.

MAN of GOD / OMUL lui DUMNEZEU, filmul dedicat vieții Sfântului Nectarie din Eghina. Exilat în mod injust, umilit și condamnat fără să aibă parte...

Descoperă mai multe la Spectatorul 👁 mapamondⓜmedia

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura