Să organizezi un turneu național de teatru la nici o lună de la ridicarea restricțiilor este un act de mare curaj și de mare risc. În primul rând pentru că înainte de a avea certitudinea că restricțiile chiar se vor ridica, nu poți să anunți nimic. Așa că devine și mai greu când primele orașe din turneu au doar două săptămâni de promovare. În cazul nostru Caracal, care are un teatru foarte frumos și Craiova unde vom juca la Teatrul Național.
La momentul la care scriu aceste rânduri căutăm încă sponsori. Varianta mai simplă ar fi fost să stau acasă și să aștept vremuri mai bune. Doar că pentru mine vremurile bune sunt alea în care pot să-mi fac meseria și în care pot să prezint arta mea unui număr cât mai mare de oameni. Asta și apropo de ce ne diferențiază astăzi de vecinii noștri ucraineni care nu mai au case, vieți sau rude și trebuie s-o ia de la capăt. Suntem privilegiați că ne putem face profesiile. Și că în fiecare dimineață auzim doar zgomotul traficului.
Am muncit din greu la Visul American. Nu doar eu, ci o echipă tehnică minunată de la Teatrul de Comedie, dar și o echipă creativă de zile mari: Iarina Demian, regie, Irina Moscu, scenografie și costume, Dilmana Yordanova video design, Daniel Klinger lighting design. Am avut zeci de comentarii aici pe pagină care mă întrebau când mergem prin țară cu spectacolul. Uite răspund acum: ACUM. Și am rugămintea la cei care au prieteni prin orașele pe care le vedeți pe posterul turneului, să le dați de veste. Nu știu la câtă lume va ajunge postarea asta așa că mă bazez pe voi cei care mă citiți.
Visul American e un spectacol dificil pentru mine. Mă solicită vocal și fizic timp de o oră jumătate. E schizofrenic că trebuie să ies și să intru din și în nouă personaje. Și sper că am reușit să aplic o tușă originală fiecăreia dintre cele nouă bucăți de viață de om pe care le arăt pe scenă.
Visul American este însă un pic mai mult pentru mine. Este un spectacol despre societatea noastră de azi, în care din ce în ce mai multă lume se simte confuză, abandonată, sedusă de iluzii, fără repere la care să apeleze în momentele grele. Visul American nu este doar despre America. Este despre noi și iluziile pe care alegem să le hrănim pentru că par atât de aproape, gata să devină realitate. Am citit prima dată Visul American acum cinci ani. Am râs de unul singur, am tăcut, m-am întrerupt din lectură ca să mă gândesc, l-am invidiat sincer pe Eric Bogosian apoi mi-am spus că trebuie să joc acest spectacol, trebuie să joc aceste nouă personaje. Am început în plină pandemie repetițiile și a fost o perioadă superbă pentru că m-am reconectat cu ce iubesc eu cel mai mult să fac: teatru. Nu-mi vine să cred că am jucat deja aproape douăzeci de spectacole la București și că plecăm deja în țară. Vreau de fapt să spun că ceva ce iubești se naște greu și apoi se consumă repede.
Asta scriam ieri în declarația pentru comunicatul de presă:
Teatrul este efemer. Energia care se naște din relația public actor este unică. Ea nu poate fi fixată pe niciun suport. Nu poate fi transmisă de o cameră video. Teatrul se naște, trăiește și moare. Și apoi vine alt spectacol, alt teatru. De aia orice actor își dorește să arate un spectacol cât mai multor oameni. Să se asigure că el a fost văzut și că oamenii ăia vor ține minte seara aia specială. Plecăm în turneul ăsta într-un moment dificil pentru lume și pentru cultură, dar nu e bucurie mai mare decât să știm că am revenit la normalitatea unor săli care pot fi umplute de public. Și cred că publicul din țară a fost destul de mult privat de teatru. E timpul să-și ia revanșa. So, here we are:) Visul American este oglinda în care trebuie să avem curaj să ne uităm cu toții.
PS. Ultimele spectacole la sediu înainte de turneu vor fi pe 31 martie și 1 aprilie.
PS2 Biletele pentru turneu aici: https://www.iabilet.ro/bilete-visulamerican/
PS3: Cluj, Brașov vom aunța ulterior.
