Stere Gulea a revenit cu a treia parte a Moromeților, care închide seria începută în 1987 cu un film remarcabil, aproape neverosimil în contextul ultimului deceniu de ceaușism (la fel de insolit precum ecranizarea lui Victor Iliu după „Moara cu noroc” în 1957), și continuată în 2018 cu Moromeții 2. Încă de la al doilea film al seriei, Stere Gulea a optat pentru proiectarea în personajul Niculae a biografiei lui Marin Preda.
Cu alte cuvinte, s-a desprins de linia ficțională care-l urmărește pe Niculae, în „Moromeții I” (1955), din copilărie la ieșirea din adolescență, apoi, în „Moromeții II” (1967), în prima tinerețe, când devine activist, către o maturitate identificată cu asumarea profesiei de inginer în „Marele singuratic” (1972).
Pe fundalul oferit de romanul autobiografic „Viața ca o pradă” (1977), dar și cu informațiile obținute din chestionarea Aurorei Cornu, prima soție a scriitorului, Stere Gulea se concentrează asupra vocației de scriitor a unui Niculae al cărui angajament ideologic este pus la încercare. Inițial, în Moromeții 2, Niculae (Iosif Paștina) „cădea la partid”, discutând cu tatăl său despre rosturile noii orânduiri și utopia edificării unei lumi noi, evident în răspăr cu părintele care nu-i înlesnise accesul la învățătură, părinte care era spoliat în numele Partidului de consătenii cei mai prăpădiți, deveniți între timp comuniști.
Niculae își prezenta primele povestiri unei redacții încă neconstrânse de imperative ideologice, asistând la tulburările sociale dintr-un București în care tensiunile politice cresc tot mai mult. În Moromeții 3, Niculae, interpretat de către Alex Călin, a devenit un prozator consacrat de o nuvelă „pe linie”,
Revista FILM
media 
