La despărțirea de Silviu Purcărete, după singura mea întâlnire cu domnia sa, i-am spus neted, în urma interviului în care a fost mai degrabă scump la vorbă, evitând ieșirea sub luminile rampei, unde-l pofteau întrebările mele: „mi-ați lăsat impresia unui meșteșugar din teatru, care și-ar dori să fie lăsat în pace, ca să-și vadă de teatru”. „Da, probabil cam așa este”, a răspuns sec acest orfevrier teatral, care a creat artă din materiale prețioase, apreciate de aici până în Țara Soarelui Răsare.
La o nouă montare la Teatrul Odeon – am socotit „Lexiconul amar” revenirea en fanfare a unui regizor unic în orașul din care provine, căci, în fond, ravisantul spectacol „Gertrude” a fost pus în scenă la TNB doar în virtutea unei promisiuni pe care regizorul i-o făcuse regretatului Ion Caramitru – Purcărete excelează. În misiunea sa de a ridica măștile de pe profunzimea și complexitatea trăirilor omenești, creatorul e liric și teluric, comic și amar, relatează cu lux de amănunte și se zgârcește cu ele, ascunzându-le în subtext.
„TERTIUM ̶N̶O̶N̶ DATUR” e traducerea teatrală a unui dicton latin, în cazul de față, aplicat comediei bulevardiere. Aceasta poate fi doar bună sau proastă, a treia cale nu există. Iar a lui Purcărete e bună, punând în scenă texte efervescente ale ușor sub-apreciatului Sacha Guitry, prolific dramaturg de comedii de bulevard. „TERTIUM…” suie umorul cu care e tratat amorul pe piedestalul pe care-l merită, așa cum îi ieșise regizorului la Comedie, în „farsa dansantă” cu săli mereu pline „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, după Eugène Labiche.
Materialele prețioase comune folosite artistic în „Lexiconul amar” și în „TERTIUM…” sunt triada Purcărete-Buhagiar-Șirli, scena de la Odeon și Claudiu Bleonț – deloc mai prejos actoricește, în ultimul spectacol, e Pavel Bartoș; toți regizorii îi intuiesc potențialul comic, însă numai cei mari pot să i-l valorizeze. Un cuvânt bun și pentru ceilalți actori din distribuție – presupun că n-au fost ironizați de Purcărete, știu de acest obicei de la Oltița Cîntec, cu corozivul îndemn „să n-o facem perfectă de la început!”…
Așa cum îi place, „Pygmalion” Purcărete dă viață deopotrivă obiectelor de decor, mutate în litera comediei bufe între acte, și altor stiluri de teatru. În „TERTIUM…”, deschide neîntâmplător farsele despre înșelătorii, încornorări și cocote ale lui Guitry cu un omagiu adus kyōgen-ului. Artă scenică împărtășind cu teatrul no rădăcinile în sangaku, kyōgen e mai dreptul moștenitor, căci e legat de râs, stare emoțională neexprimată îndeobște în no. Obsedantul duet sonor al meșteșugarilor, miniaturile de obiecte și de membre, măștile puse și date jos, rostirea cu misterioasă emfază a unor platitudini sunt lectura fecundă a lui Purcărete a străvechiului kyōgen, venit, hăt, din China, unde fie ilustra o glumă, fie ceva certat cu rațiunea și cu normalitatea.
PS. Singurele două reprezentații din această lună ale spectacolului „TERTIUM ̶N̶O̶N̶ DATUR”, cea mai recentă premieră în regia lui Silviu Purcărete la Teatrul Odeon sunt programate astăzi și mâine, de la ora 19.00. Cronica a apărut în numărul din ianuarie al revistei Zile si Nopti
Foto: Alex Condurache
media 
